Cancerul ar putea fi detectat cu această aluniță artificială

de: Nicoleta Apostol
20 04. 2018

Alunițele au fost considerate de-a lungul timpului imperfecțiunea perfectă. Acum, alunițele nu au doar scop estetic, ci și medical. Alunițele artificiale vor putea detecta din timp cancerul.

O echipă de cercetători au creat o aluniță artificială. Scopul ei este de a da un semnal de avertizare timpuriu a celor mai frecvente tipuri de cancer – prostata, plămân, colon și sân. Asta este o veste cât se poate de bună pentru domeniul medical din toată lumea, dar și pentru posibilii pacienți.

Un raport arată că doar în 2018, medicii vor diagnostica aproximativ 764,610 de persoane cu cancer la prostată, plămân, colon sau sân – asta numai în Statele Unite. Detectarea din timp a bolii poate crește semnificativ șansa de supraviețuire a unui pacient.

Astfel, alunița creată de cercetători poate detecta semnele chiar mai devreme decât metodele convenționale de diagnosticare. Această aluniță este, de fapt, un implant care conține o rețea de gene și celule umane. Odată ajuns sub pielea unei persoane, implantul monitorizează nivelul calciului din sânge.

Nivelul calciului din sânge este important de urmărit. Asta pentru că atunci când organismul începe să dezvolte o tumoare, acest nivel crește. Apoi, implantul declanșează celulele și începe să producă melanină. Această melanină face ca pielea de deasupra implantului să devină maro.

Pacientul ar vedea această aluniță artificială și va ști că trebuie să se consulte cu medicul. Cercetătorii nu au spus, deocamdată, cum ar arăta un pacient care ar beneficia de acest implant. Probabil ar fi cineva cu risc crescut de a dezvolta cancer.

Implantul va funcționa o perioadă de cel puțin un an, în funcție de alte studii ale celulelor vii încapsulate. Cercetătorii au testat implanturile artificiale pe șoareci și piele de porc. Rezultatele obținute au fost cele la care se așteptau.

În orice caz, studiile vor continua, iar în aproximativ un deceniu să ajungă pe piață. Astfel că, pentru moment, va trebui să ne bazăm pe alte modele de detectare diferitelor forme de cancer.